46

aici trebuia sa fie un articol scurt despre nefericire. asta am inceput sa scriu. dar am realizat ca habar n-am ce e nefericirea, ca ce simteam eu era doar o manifestare a iubirii si ca nu sunt in masura sa vorbesc despre o problema serioasa fara sa o cunosc direct… si desi e un subiect interesant, nu pot vorbi de o stare pe care nu o cunosc indeajuns… tristete, mai merge, as avea pagini intregi, dar e mic copil pe langa nefericirea pe care pot sa o citesc pe fetele unor oameni, unii doar umbre. nu stiu ce e nefericirea si nu pot decat sa-mi imaginez ca e groaznica… pentru mine e ceva asemanator cu resemnarea sau cu pierderea sperantei in bine desi revin, nu stiu daca sunt pe aproape

in tara in care ma regasesc momentan sunt foarte multi oameni singuri. nu stiu daca sunt nefericiti, nu pot sa le citesc chipurile, dar daca sunt, cred ca o traiesc altfel decat cei din Romania. stiu ca nu toti oamenii singuri sunt nefericiti, dar de obicei singuratatea nu prea duce la altceva. in Romania nefericirea se citeste foarte usor pentru ca nimeni nu-si o ascunde. e o stare mult prea comuna pentru multi romani.

am observat ca postul asta avea numarul 46 asa ca l-am lasat asa.