Cum sa fii concediat scriind pe blog

Pai e simplu. De exemplu, sa te numesti Nathalie Lubbe Bakker, sa lucrezi la un bar in New York, sa vezi o demostratie de prost gust din partea ministrului apararii din Belgia, sa scrii pe blog despre asta, sa fie sunat seful tau de o persoana din cabinetul ministrului si gata, esti concediata. Povestea s-a extins pana in parlament unde ministrul a trebuit sa dea explicatii, dar in principiu problema care se dezbate in blogosfera este daca libertatea de expresie pe bloguri nu e doar un drept, ci si o responsabilitate.

De ce? – partea a doua

La intrebarea din postul de ieri, ar fi cateva posibile raspunsuri:

1. Ca este intr-o pozitie in care isi permite sa se considere deasupra legii.

2. Ca a actionat sub impulsul momentului si nu s-a gandit la consecinte.

3. Pentru ca s-a gandit la victima si la stresul pe care i l-ar fi cauzat presa.

4.  Pentru ca stia ca va fi supus unui „linsaj mediatic” si a vrut sa evite acest lucru.

5. Pentru ca era intr-o situatie „ilegala” – conducea o masina pe care potrivit regulilor nu trebuia – si ar fi trebuit sa aibe sofer.

6. Pentru ca mai mult nu l-a dus capul.

7. Etc.

Nu stiu daca e vreuna din ele sau mai multe, cert este ca ceva s-a intamplat. Multumita lui Gramo care are parte si de unele reactii pe care nu pot sa le cataloghez decat niste amenintari copilaresti si de prost gust pentru ca Gramo nu a facut decat sa relateze un eveniment. Presa l-a transformat intr-un scandal. Pentru Gramo, evenimentul sau mai bine spus urmarile lui, au facut parte din ceea ce a trait in acea zi. Nu l-a urmarit pe Orban, nici nu a pretins ca e altcineva pentru a face rost de niste informatii, pur si simplu s-a comportat ca un cetatean normal intr-o tara normala. Ceea ce scrie presa si tinde spre un scandal e cu totul altceva, cum ar fi faptul ca din mincinos Orban ajunge sobolan. Intr-o tara normala, demisia ar fi de ajuns. Iar, daca victima ar depune plangere, respectarea legii si a parcursului juridic ar fi de asemenea de ajuns. Dar aici exageram de dragul spectacolului. 

Problema mea ca cetatean al acestei tari este ca am o noua dovada de incompetenta – nu mai stiu a cata – a guvernului si asta ma doare pe mine. Cu dispretul lor m-am obisnuit. Dar cand stiu ca oamenii aia habar nu au ce fac, atunci e o MARE PROBLEMA pentru mine.  Ce siguranta am eu ca tara asta e condusa de niste oameni competenti cand prin tot ce fac ne demonstreaza contrariul?

De ce?

Un accident ca oricare altul s-a petrecut. Nimic deosebit. Daca nu povestea Gramo despre el, nici nu cred ca aflam ceva despre asta. Daca Ciutacu nu facea o paralela cu aventurile lui Basescu, nici nu ma interesam de subiect. Pe urma ministrul Orban a pozat in victima. Din pacate, Antena 3 a aflat ca victima e altcineva si ca accidentul nu a fost doar o tamponare. Intrebarea mea simpla e: de ce ministrul Orban a incercat sa ascunda acest eveniment? Doar e om ca noi toti si dupa vorba lui, poate gresi ca fiecare din noi.

Leapşa de la nea cosmos

Iacătă vremea trecu şi primii o leapşă de nea cosmos despre prima mea carte pe care reuşii să o citesc şi de care să-mi aduc aminte… misiune grea pentru că acum îmi vin în minte la pachet legendele olimpului, basmele cu tot felul de eroii şi harapi albi şi şeherezade ca să nu mai zic de aventurile extradordinare povestite de un anume jules verne… dintre toate „primele” cărţi ar fi una scrisă de autoarea pe care am şi amintit-o la autodescrierea (previzibil, într-adevăr)…

E vorba de Minunata călătorie a lui Nils Holgersson prin Suedia, o carte care mi-a deschis o lume către Suedia şi către viitoarea mea destinaţie… adevărul e că şansa de a o vizita a apărut mai demult, dar toate au un timp (sounds kinda lame)… cartea a fost una din primele cărţi pe care le-am recitit… şi că tot veni vorba de cărţi, vreau să spun că Idiotul de Fiodor Dostoievski este şi cred că va rămâne the best book I’ve ever read.

La rândul meu, vreau să dau leapşa mai departe puţin schimbată: care e ultima carte citită şi ultima pe care aţi părăsit-o fără să o terminaţi… la mine ar fi Iubirea faţă de aproapele de Pascal Bruckner. Sunt vizaţi următorii: Cristian, Alex, simplulgând, SkyHunter, Doc şi pentru părinţii lui Gramokid pentru lectura obligatorie la 4 luni.

L.E. Uitasem să dau leapşa lu’ Dadatroll că oricum îl enervează…

Fiara forumurilor

În ultimul editorial din Info Kappa, semnat de „neobositul” Peter Gluck, care are ca subiect odihna, apare termenul de fiara forumurilor, adică un fel de făptură virtuală, eminamente sadică, care se vrea critică şi sfârşeşte prin a fi urâtul din noi … oare de ce există astfel de oameni care dau suflu acestei fiare şi o ţin în viaţă?

E ceva patologic sau pur şi simplu e mai uşor să arunci cu noroi şi să-ţi descarci frustrările fără a aduce vreun argument raţional (oare ce e argumentul iraţional) la subiectul discutat pe forum/blog, etc. Când avem atâta mizerie în viaţă, de ce unii oameni simt nevoia de a împărtăşi şi mizeriile lor şi pe calea virtuală?